„Viața Mariei Egipteanca”

         Spectacol pe scena Cercului Militar din Bârlad. Un grup de elevi ai Liceelor „Ioan Popescu” și „Gheorghe Roșca Codreanu”, precum și membri ai parohiei „Sf. Spiridon” II din Bârlad au fost protagoniștii piesei religioase „Viața Mariei Egipteanca”. Piesa a fost pregătită în Parohia „Sf. Spiridon” sub coordonarea Cătălinei Rusu și a lui Alexa Savu, actori la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad.

           Piesa participă în cadrul Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, desfășurat sub egida Patriarhiei, în perioada ianuarie – mai 2023.

          „Concursul Național Catehetic <> a ajuns la a XV-a ediție, dar noi participăm pentru prima dată. Concursul este organizat de Patriarhia Română, desfășurându-se la nivel local în fiecare episcopie. Pe lângă punerea în scenă a unor piese cu tematică religioasă, în cadrul acestui concurs am desfășurat și altfel de activități, sociale și filantropice, care au drept scop atragerea tineretului către credință, către Dumnezeu. Am ales să participăm la acest concurs cu <>, spectacol organizat de mine, în care actori sunt liceeni credincioși din parohia pe care o păstoresc, coordonați de actorii Cătălina Rusu și Alex Savu, de la Teatrul <>, a declarat părintele paroh Marius Constantin Nistor.

            Cei care au dat viață personajelor din piesa prezentată vineri, 21 aprilie, pe scena Cercului Militar sunt elevii: Diana Costan, Casian Nistor, Marta Nistor, Andrei Popa, Matei Postolache, Teodora Pechianu, Sofia Popa, Iulia Tacu, Robert Iordache și Delia Manoliu.

           Intrarea a fost liberă, iar publicul a aplaudat îndelung evoluția tinerilor actori liceeni.


Sus