Veteran de rãzboi din Bârlad, sãrbãtorit de CARP la împlinirea a 100 de ani… prin postã!

Veteran de război din Bârlad, sărbătorit de CARP la împlinirea a 100 de ani… prin postă!

     ANIVERSARE DE CRIZĂ… Veteranul de război, col. (rtg) Gheorghe Voiculescu, membru de peste 16 ani al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Elena Cuza” din Bârlad, a împlinit pe 14 aprilie 100 de ani! Supraviețuitor al lagărelor rusești din cel de-al Doilea Război Mondial, colonelul (rtg) Gheorghe Voiculescu a avut parte de o aniversare … de criză. CARP Bârlad i-a trimis urãrile si cadourile … prin colet poștal! „Din păcate, datorită stării de necesitate, nu am putut merge să-l aniversăm acasă la el, la Bârlad. Dar i-am trimis prin postă tot ce i-am pregătit, plus o felicitare. Este unul dintre ultimii 11 veterani de război pe care îi mai avem în viață la Bârlad”, a precizat magistratul pensionar, Mihai Nicolaie, președintele CARP „Elena Cuza” din localitate.

       Col. (rtg) Gheorghe Voiculescu s-a născut pe 14 aprilie 1920 în comuna Cârja, pe malul Prutului. Tatăl său a fost prizonier în Primul Război Mondial, la nemți. Erau 9 frați la părinți si trei dintre ei “au făcut războiul”. După război, Gheorghe Voiculescu a muncit la o fabrică din Brașov apoi s-a angajat la “Rulmentul” Bârlad, unde a muncit până la pensionare. Apicultura a fost pasiunea de o viață. Acum trăiește singur, unicul fiu pe care l-a avut s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani. Are o singură nepoată, medic la un spital din Iași, care în mai 2014 s-a căsătorit si care îl mai vizitează din când în când.

      Trei ani a luptat în prima linie a războiului și alți aproape patru ani a stat închis în lagărul de la Novokramatorsky, situat aproape de Marea Azov. A fost felicitat pentru vitejie de mareșalul Antonescu, a fost rănit în lupte si a îngropat zeci de camarazi. Gheorghe Voiculescu este unul dintre cei 11 veterani de război, din Bârlad, care au mai rămas în viată. Avea doar 24 de ani când a plecat în luptele de la Stalingrad, fiind unul dintre soldații Regimentului 14 Dorobanți Bârlad, avându-l comandant pe Simionescu Sava, un erou al Bârladului. În august 1942 a plecat pe front si s-a întors acasă șapte ani mai târziu.

      Col. (rtg) Gheorghe Voiculescu este membrul al CARP Bârlad de peste 16 ani si din 2010 a participat la absolut toate activitățile noastre. Cu ocazia împlinirii a 100 de ani, îl felicităm și prin intermediul dumneavoastră, pentru că merită! Este unul dintre supraviețuitorii luptei de la Cotul Donului unde, din peste 1000 de soldați români , au rămas în viată doar 300! Îi dorim multă sănătate, fericire și putere. Ne pare rău cã nu am putut să îl sărbătorim cum se cuvine, știm că este singur și că ar fi vrut să fim cu el, la această mare aniversare, dar situația este așa cum este si nu s-a putut. Dar am trimis prin poștă un ajutor nerambursabil de 100 de lei, o diplomă, o felicitare si sper că a simțit lângă el si toată stima noastră si mândria de a-l avea printre noi. La mulți ani, domnule colonel, la cei 100 de ani! Să ne trăiți!”, a precizat președintele CARP Bârlad, magistratul pensionar Mihai Nicolaie.

articol preluat din www.vremeanoua.ro


Sus