SESIUNEA INTERNAȚIONALĂ DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE Ediția a XX-a, 9-10 mai 2025

        Muzeul „Vasile Parvan” are deosebita plăcere de a vă invita, și în acest an, la o nouă ediție a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice, eveniment consacrat la nivelul întregii țări și în Republica Moldova. Pe parcursul celor două zile, respectiv, 9 și 10 mai, specialiștii prezenți vor dezbate problematici legate de multiple domenii de cercetare. Astfel, la Secția Arheologie-Istorie organizatorii propun, ca de fiecare dată, două teme: pentru secțiunea preistorie tema: „Noi contribuții în cercetarea preistoriei”, iar pentru perioada primului mileniu creștin, „Arheologia mileniului I p. Chr., la est și vest de Prut”. Secția Științele Universului și ale Vieții propune, de asemenea, două teme, respectiv: „Rezultate importante în astronomia românească” și „Biodiversitate în trecutul geologic”. Secția Personalități Bârlădene și Bibliotecă ne propune temele: „Cercetări muzeale și memorialistice”, respectiv „Oameni, surse, interpretări – valorificarea și promovarea patrimoniului cultural material și/sau imaterial în contextul actual”, iar la secția Artă tema va fi „Narațiuni vizuale: Explorând Diversitatea în Artă”. Colegii conservatori și restauratori ne invită la întâlnirea sub genericul „Conservare și Restaurare III”. 

        Deschiderea sesiunii va avea loc la sediul central al muzeului, vineri, 9 mai, ora 10.30, în sala Vasile Palade, prilej cu care vor fi lansate și trei reviste ale muzeului, respectiv Acta Musei Tutovensis – Istorie veche și arheologie, nr. XXI, Acta Musei Tutovensis – Memorialistică, nr. X și revista Perseus, nr. XIV, iar specialistul de la secția Artă ne invită la lansarea primului număr al revistei destinată acestui domeniu. 

         Cu acest prilej va fi lansată și lucrarea muzeografului Mircea Oancă, cu titlul „Cultura Starcevo-Criș - Analize statistico-matematice asupra ceramicii în Moldova”.     

         Între orele 11.00–13.00 și 16.00–18.00 se vor derula, în sălile de la sediul central al muzeului, lucrările pe secțiuni.        

        De la ora 13.00, la sediul central al muzeului, sala Vasile Palade, vă invităm la vernisajul expoziției personale „Printre îngeri”, a pictorului Liviu Șoptelea, prezentată de conf. univ. dr. Liviu-Adrian SANDU. 

         În seara aceleiași zile, programul va continua la sediul central al muzeului, din str. Vasile Pârvan, nr. 1, de la ora 19.45, celebrând Ziua Națională a Portului Tradițional din România, cu expoziția „Portul tradițional românesc. Identități locale și regionale”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” și Muzeul sătesc „Casa răzeșului” Pogonești. Evenimentul aduce în atenția publicului valoroase piese de port tradițional din mai multe zone etnografice din țară, îndeosebi din județele Prahova și Vaslui. Prezintă etnolog Anișoara Ștefănucă, referent cultural al Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”. 

         Seara se va încheia cu un concert de muzică clasică susținut de pianistul Cătălin Răducanu. Este vorba de un artist versatil care pe lângă ipostazele solistice și camerale concretizează proiecte artistice în calitate de pianist improvizator în formule solo, duo sau în grupuri muzicale mai ample. 

        Evenimentul va avea loc începând cu ora 20.30 la Pavilionul expozițional „Marcel Guguianu”.

        În ziua de sâmbătă, 10 mai, începând cu ora 10.00, vor continua lucrările pe secțiuni, din cadrul Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice. 

         De la ora 11.00, va avea loc Conferința „Vertebratele fosile – O lume fascinantă”, susținută de dr. Alexandru A. Solomon (Muzeul Județean Mureș – Secția de Științele Naturii). Evenimentul se va desfășura la sediul nostru, din str. Republicii, nr. 235. 

         Ne dorim ca oferta noastră să prezinte interes, astfel încât publicul iubitor de cultură, știință și frumos să fie alături de noi și invitații noștri.

         Programul integral, al celor două zile de manifestări, îl puteți consulta și la adresele de mai jos: 

email: muzeuparvan@gmail.com 

http://www.muzeulparvan.ro/ 

http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan
https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan


Sus