În acest text, ca, de altfel, și în celelalte piese ale lui Shakespeare, cuvintele scrise, spuse sau cântate au puteri uriașe - unesc, insultă, defăimează sau rănesc. Prezența morții fascinează (ea învăluie personajele de la început: Olivia își plânge fratele mort, Viola suferă pentru că își crede fratele dispărut în naufragiu, Orsino vrea să-și ”omoare” dorul, Feste crede că viața trece prea repede...), însă iubirea este cea care se opune acestui context al morţii - toate personajele principale din piesă sunt îndrăgostite, îşi caută perechea, fac curte voalat sau deschis, agresiv sau domol, simplu sau cu pasiune: Viola e delicată, Olivia agresivă, Malvolio stupid, iar Orsino infatuat. Liantul între cele două - moartea și iubirea - este muzica: ea este cea care alină dorul personajelor și îi ajută să îşi exprime melancolia. Vizionare plăcută!