GENERAL  BRIGADĂ (r) STROEA ADRIAN- PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR

• Născut  la Pucioasa, județul Dâmbovița, pe data de 01.iulie 1960;
• Fiu de colonel

• ȘCOLI ABSOLVITE:

1. Liceul Militar din Breaza;
2. Școala Militară de Ofițeri Activi de Artilerie –Sibiu- promoția  1982- șef de promoție;
3. Academia Militară de Înalte Studii Militare București-1989- șef promoție

• FUNCȚII ÎNDEPLINITE:

1. Lector la Centrul de Pregătire al Artileriei Terestre din Ploiești;
2. Lector la  Academia  Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescuˮ din Sibiu;
3. Comandant al Școlii de Aplicație  de Artilerie Sibiu;
4. Comandant al Brigăzii 8 LAROM Focșani.

• Are 18 cărți scrise  dintre care ENCICLOPEDIA ARTILERIEI- este o adevarată capodoperă pentru această  armă, fiind  singura enciclopedie a unei arme din armata română.

-Pe data de 14 Mai 2022 ora 10,00 cu ocazia Zilelor Culturale ale Municipiului Bârlad în colaborare cu Asociația C.A.R.P. „Elena Cuzaˮ Bârlad , Primăria  și Consiliul Local,  va lansa  cartea  intutulată: „ÎNTRE PRESTIGIUL NUMELUI ȘI NEDREPTATEA ISTORIEIˮ publicată la Editura Militară București, 2021 dedicată  Generalului Traian Grigorescu, fiul eroului de la Mărășești –General Eremia Teofil Grigorescu.

Coperta : Ion MIHAIU

Redactor : Dana –Irina GÎJU

Layout: Elena LEMNARU

Cartea conține  biblografie.

Lansarea  va avea loc în SALA MICĂ a Cinematografului Victoria din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

        Apariţia acestei cărţi dedicate generalului Traian Grigorescu - fiul marelui erou de la Oituz şi Mărăşeşti, generalul Eremia Teofil Grigorescu - se datorează dorinţei de a-1 aduce în atenţia cititorilor, a celor ce preţuiesc în mod special spiritele alese ale neamului care au contribuit substanţial la înfăptuirea istoriei noastre. Am scris aceste rânduri motivat de convingerea că este nedrept ca peste numele acestui militar de elită, care a servit cu devotament statul român, atât în cadrul oştirii, cât şi în administraţia publică, să se aştearnă uitarea. Această convingere mi-a fost întărită în urmă cu ceva timp, când, încercând să găsesc informaţii necesare scrierii unui articol despre generalul Traian Grigorescu, am fost surprins şi profund mâhnit de faptul că nu am găsit nicio informaţie despre anii din urmă ai existenţei sale, de după cumplita experienţă trăită la colonia de muncă Capul Midia. Am fost totodată surprins să constat că finalul vieţii sale nu era ştiut nici măcar de selecta comunitate a istoricilor militari, anul şi locul trecerii sale în veşnicie fiind cvasinecunoscute. Singurele date ştiute erau doar cele referitoare la faptul că a fost primul comandant al Liceului Militar din Cernăuţi (1924-1928) şi că, într-o vreme, a fost adjutant regal şi director al Şcolii Palatine, înfiinţată special pentru regele Mihai I. Ulterior, pe timpul scrierii acestei cărţi, am aflat de un lăudabil demers editorial al distinsului profesor pensionar Traian T. Lazăr, neobosit restitutor de istorie naţională, menit a prezenta cititorilor trista experienţă a prizonieratului, din perioada 1916-1918, a viitorului general lăsat în uitare. Sub titlul Traian Eremia Grigorescu. însemnări din Războiul întregirii, acesta a publicat în premieră, în 2018, jurnalul cu însemnările zilnice ale căpitanului Traian Grigorescu, precum şi unele consemnări ale unor camarazi, din timpul prizonieratului din Primul Război Mondial, din Bulgaria. Cartea profesorului Traian T. Lazăr, apărută sub egida Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a municipiului Ploieşti şi publicată la Editura Tracus Arte, este rezultatul studierii şi valorificării aceleiaşi surse, folosită şi de mine, „Fondul Arhivistic Familial Grigorescu” de la Serviciul Judeţean Prahova al Arhivelor Naţionale. Spre deosebire de lucrarea profesorului Traian T. Lazăr, cartea de faţă este o radiografiere a întregii vieţi a generalului, care include, desigur, şi trista experienţă a prizonieratului, reflectată în jurnalul său de însemnări din perioada respectivă.

        Generalul Traian Grigorescu a avut o carieră militară de excepţie care îl plasează în mod ineluctabil în elita oştirii din prima jumătate a secolului trecut. Profesional, a avut deopotrivă şansa şi neşansa de a fi fost fiul generalului Eremia Teofil Grigorescu. Şansa s-a datorat privilegiului de a-1 avea ca model în devenirea şi afirmarea profesională pe eminentul său tată, iar neşansa, faptului că, din perspectiva excelenţei şi notorietăţii tatălui, ştacheta aşteptărilor şi exigenţelor comandanţilor şi şefilor săi faţă de el, dar şi ale lui faţă de el însuşi a fost constant foarte sus ridicată. A fost conştient de faptul că onoarea de a purta numele Grigorescu îl obliga să se ridice la înălţimea prestigiului părintelui său. Spre lauda sa, a reuşit să-şi ducă onorant „povara” prestigiului patern, „îngreunată” în mod fericit de prestigioasa performanţă a mamei sale de a fi fost prima femeie absolventă de matematici a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Cu francheţe, a recunoscut că felul său de a fi a fost influenţat de hotărârea, perseverenţa şi dârzenia tatălui său, elocvent consacrate în conştiinţa neamului prin epica deviză „pe aici nu se trece” peste care s-a suprapus impresionanta putere a voinţei mamei sale, care-i crease de-a lungul timpului o aureolă de desăvârşită mamă, soţie, educatoare şi profesoară de matematică. Părinţii i-au fost model întreaga viaţă. Aşa cum a consemnat în memoriile sale, impresionantă mărturie peste ani, multe dintre deciziile delicate, ce au presupus serioase probleme de conştiinţă, le-a luat raportându-se la dragii săi părinţi, punându-şi întrebarea: „Ce ar face sau ce ar ii făcut tatăl meu, ce ar fi gândit mama mea într-o împrejurare ca asta?”

      Generalul Traian Grigorescu reprezintă tipul de ofiţer emblematic pentru instituţia militară din perioada interbelică, caracterizat de: educaţie aleasă, pregătire de specialitate temeinică, ferventă iubire de ţară, spirit civic-cetăţenesc ireproşabil, moralitate fără cusur. Acest cumul de alese calităţi i-a permis să aibă o carieră militară de succes, începută cu gradul de sublocotenent şi încheiată cu cel de general, îndeplinind o varietate de funcţii, de la comandant de subunitate de artilerie, până la comandant de divizie. Şi-a probat din plin calităţile militare de excepţie în timpul Primului Război Mondial, dobândind onoranta aură de erou la Turtucaia, în anul 1916, confirmată prin atribuirea Ordinului Militar „Mihai Viteazul” A purtat cu mândrie şi respect mantia de cavaler al acestui ordin.

       A fost un om corect şi demn. Calităţile sale i-au adus nu numai aprecierea superiorilor săi şi preţuirea subordonaţilor, ci şi nu puţine neajunsuri şi chiar suferinţe. Relevant în acest sens este faptul că, pe timpul prizonieratului, a preferat să suporte cumplite corecţii fizice, cu efecte dureroase mult timp, decât să facă rabat de la demnitatea de ofiţer al Armatei Române. De asemenea, un alt argument ce evidenţiază demnitatea sa specială îl reprezintă faptul că, deşi a fost respectuos cu regele Carol al II-lea, nu a manifestat niciodantă slugărnicie în relaţiile cu acesta. A avut tăria de caracter de a-i spune multe adevăruri incomode şi aspecte ce puteau fi percepute chiar ca afronturi personale, de exemplu dorinţa de a se manifesta profesional în afara Casei Militare Regale, mai aproape de trupă, de adevăratul spirit al oştirii. Tot cu demnitate a părăsit armata prin demisie, atunci când a fost nedreptăţit prin nepromovarea cuvenită conform reglementărilor vremii în funcţia de comandant de corp de armată, în locul său fiind numit un ofiţer care nu îndeplinea condiţiile necesare promovării. Nu a lăsat pătată onorabilitatea sa recunoscută şi nu a acceptat să facă compromisuri cu sine însuşi.

      Din nefericire, a fost de prea multe ori nedreptăţit în cariera militară. Un alt exemplu relevant în acest sens îl reprezintă faptul că recunoaşterea oficială, cu multă întârziere, a eroismului său de la Turtucaia şi acordarea Ordinului Militar „Mihai Viteazul” s-au făcut abia în 1927, după 11 ani. Trist este că recunoaşterea târzie a eroismului său s-a produs în urma unui impresionant raport în care a atenţionat că, în mod vădit nedrept, imoral, au fost decoraţi şi înaintaţi în grad înainte de termen camarazi care au părăsit capul de pod de la Turtucaia, iar cei - printre care şi el - care au rămas din proprie iniţiativă să lupte pentru onoarea neamului românesc, cu preţul vieţii, chiar şi după primirea ordinului de retragere, au fost uitaţi de conducerea armatei şi a statului. Nu şi-a elogiat propriul eroism de la Turtucaia, ci a remarcat doar inacceptabila recompensare cu ordine, medalii şi grade a unor nemerituoşi camarazi.

       A fost nedreptăţit şi după încheierea carierei militare, prin privarea ilegală, în mai multe rânduri, de pensie. Soluţionarea acestei probleme a fost posibilă graţie perseverenţei sale de a-şi exprima deschis, cu mult curaj, nedreptatea la care era supus. A fost persecutat şi atunci când, fără să fie judecat şi condamnat, a fost trimis în anul 1952 pentru „reeducare” la colonia de muncă Capul Midia. De asemenea, a fost nedreptăţit şi prin supravegherea sa atentă de către Securitate, doar pentru că fusese într-o vreme adjutant regal, graţie calităţilor de militar şi educator de excepţie, făcându-se abstracţie de faptul că toată viaţă fusese devotat ţării şi că era fiul unui mare erou naţional.

       Toate aceste prea multe nedreptăţi mi-au amplificat dorinţa de a-1 aduce pe generalul Traian Grigorescu în atenţia publicului cititor, ca un firesc gest de pioasă şi necesară reparaţie morală peste ani. Recunosc că generalul Traian Grigorescu este un apropiat al sufletului meu nu numai datorită calităţilor sale care-1 plasează în galeria spiritelor alese ale oştirii, ci şi unei determinări subiective generate de apartenenţa noastră la onoranta comunitate a artileriştilor.

      Chiar dacă jurnalul său cu însemnări zilnice din timpul prizonieratului la bulgari, inserat în această carte, nu mai este o premieră, deoarece a văzut deja lumina tiparului, aşa cum am arătat mai sus, el este integrat fragmentar în diferite capitole şi completat cu alte însemnări autobiografice ale generalului, nepublicate până în prezent, la care se adaugă ineditele însemnări făcute despre acesta de către fiul său, inginerul dr. Dece-bal Grigorescu. Doresc să menţionez, de asemenea, că, pentru prima dată, este prezentată o serie de documente şi fotografii inedite din „Fondul Arhivistic Familial Grigorescu” despre cei doi eroi, tată şi fiu, generalul Eremia Teofil Grigorescu şi generalul Traian Grigorescu.

      Şansa scrierii acestei cărţi, menită a alunga colbul uitării aşternut peste viaţa unui erou nedreptăţit, mi-a fost oferită de către Serviciul Judeţean Prahova al Arhivelor Naţionale, unde am descoperit consistentul şi interesantul „Fond Familial Grigorescu” pe care instituţia mi l-a pus cu multă generozitate la dispoziţie. Acesta a fost constituit ca urmare a inspiratei donaţii făcute, în urmă cu mai mulţi ani, serviciului mai sus-menţionat de către inginerul dr. Decebal Grigorescu, fiul generalului. Fondul arhivistic include numeroase documente, însemnări, scrisori şi fotografii ce au aparţinut generalului Traian Grigorescu, ilustrului său tată, generalului Eremia Teofil Grigorescu, precum şi donatorului. Apariţia cărţii a fost substanţial sprijinită de Arhivele Militare Naţionale Române din Piteşti, care mi-au înlesnit accesul la documentele ce mi-au facilitat reconstituirea detaliată a traseului carierei generalului Traian Grigorescu, de la înscrierea sa la Şcoala Fiilor de Militari din Iaşi până la momentul trecerii în rezervă prin demisie. Şi, nu în ultimul rând, creionarea cât mai cuprinzătoare şi fidelă cu putinţă a biografiei distinsului general a fost posibilă ca urmare a solicitudinii manifestate cu celeritate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Recunoştinţa şi mulţumirile mele merg către toate aceste instituţii.

     Un gând aparte de gratitudine mi se îndreaptă către directorul Editurii Militare, istoricul Adrian Pandea, mereu vrednic de laudă pentru neobosita strădanie de a înarma cititorii fideli editurii cu cărţi de cât mai bună calitate.

      Sper că argumentele succint prezentate aici sunt suficiente pentru incitarea curiozităţii cititorilor în a lectura această carte. De asemenea, îmi exprim speranţa că prin strădania de a aşterne pe hârtie aceste rânduri despre personalitatea complexă, viaţa şi activitatea sa, generalul Traian Grigorescu va fi (re)descoperit de către cei cu simţire şi trăire românească.

Autorul