Luna august este o lună cu profunde semnificații. Numele ei vine de la împăratul roman Augustus, cel care timp de 40 de ani a obținut numeroase victorii, mai ales în această lună. Ea este marcată de tradiții străvechi ce se împletesc cu evenimentele de seamă pentru poporul nostru.

Limba este un organism viu care se naște, crește, se dezvoltă odată cu poporul care a creat-o și căruia îi servește ca mijloc de comunicare în toate situațiile.

În fiecare an, la 31 august, se celebrează în România „Ziua Limbii Române”, sărbătoare instituită prin lege în anul 2013. Această zi se sărbătorește și în Republica Moldova din anul 1990. În anul 2011, mai multe asociații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august să fie sărbătoare națională a acestor comunități românești.

Limba română este o limbă romanică alături de: franceza, italiana, occitana, portugheza, retoromana, sarda, spaniola, catalana. Un procent de 60% din cuvintele care fac parte din fondul principal lexical, provin din limba latină – 1500 de cuvinte.

Limba română este limba maternă pentru aproximativ 28 milioane de persoane și este limbă de stat în România și Republica Moldova.

În țările vecine și în Balcani este limbă minoritară, autohtonă, de uz familiar și local: în Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia, Serbia, Ucraina și Ungaria.

Limba Română, ca limba străină, se studiază în aproximativ 40 de țări din lume în universitățile ei: Universitatea din Alicante, Universitatea din Barcelona, Universitatea din Madrid, Universitatea din Santiago de Compostela, Universitatea din Granada, Universitatea din Salamanca etc.

Prin limba noastră comunicăm și ne prezentăm lumii cu literatura română, adică acea pleiadă de lumi recreate de scriitorii români de la cronicari încoace. În rândul celor 6000-7000 de limbi existente pe glob, limba română se află între primele 15-20, ceea ce nu e puțin lucru.

Cel care a inițiat propunerea legislativă cu privire la această sărbătoare explica atunci: „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale de globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite.”

Așadar, nouă ne revine sarcina de a păstra această melodioasă și frumoasă limbă cu sfințenie și să o dăm caldă generațiilor viitoare.

Limba română s-a dezvoltat de-a lungul secolelor, s-a îmbunătățit, dar a rămas ea însăși, în ciuda tuturor influențelor. Nu suntem români, dacă nu vorbim românește, ea fiind principala formă scrisă și vorbită de comunicare.

Academia Română s-a îngrijit de corectitudinea limbii și de zestrea ei, și timp de un secol, lingviștii români de la Academie au creat „Dicționarul Tezaur al Limbii Române”, început înainte de 1900 și terminat după anul 2000. Este o lucrare monumentală menită să învingă timpul, este în zeci de volume și aproximativ 200.000 de cuvinte comentate și definite după regulile științei.

Frumusețea limbii noastre o regăsim în operele scriitorilor români, începând de la cronicari, până în zilele noastre. Toți au fost preocupați s-o definească, să fixeze coordonatele poporului nostru și ale limbii române, cu scopul afirmării ființei noastre naționale.

Grigore Ureche afirma că „de la Rim (Roma) ne tragem” și că în limba română sunt așa de multe cuvinte latine încât „de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintele le-am înțelege.”

Ilustrul cărturar Dimitrie Cantemir spunea că „limba este ființa vie care ne vine din timpurile cele mai depărtate ale trecutului, ea este cea mai scumpă moștenire a strămoșilor care au lucrat generație de generație la elaborarea acestui produs sufletesc”.

În perioada clasicilor, Eminescu dă o definiție superbă limbii române: „Noi nu suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră. Limba este organul prin care neamul își cunoaște ființa sa proprie, organul prin care acest neam moștenește avutul intelectual și istoric al strămoșilor lui”. Iar Ion Luca Caragiale va spune „Trăiască frumoasa și cumintea limbă română”. Bogdan Petriceicu Hașdeu sublinia: „Limba unui popor se confirmă și se identifică cu naționalitatea lui, cu memoria părinților, cu leagănul, cu mama, de unde ea se și numește maternă”.

Poetul țărănimii, George Coșbuc, spunea: „Limba e cel mai puternic mijloc de dezvoltare culturală a unui popor”.

În perioada interbelică, „Ceahlăul prozei românești”, Mihail Sadoveanu, ne atenționează: „Să ne ținem de limbă, de datoria noastră, cum se ține un om în primejdie de a se îneca de prăjina ce i se aruncă spre scăpare”.

Ardeleanul Lucian Blaga afirma: „Limba este întâiul mare poem al unui popor”, iar Fănuș Neagu declara: „Pentru mine, limba română e distanța dintre inimă și umbra ei ce se numește suflet”.

Nichita Stănescu ne amintește că „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea”, iar Grigore Vieru definește limba „creația omului prin Dumnezeu. Mai sus omul nu s-a putut ridica”.

În versuri memorabile, Păunescu definește limba:

„De mi-ai lăsat o moștenire sfântă,

Ca să mă bucur până la sfârșit,

Această biată limbă românească,

De-al cărei duh m-am învinovățit”.

Nu pot încheia acest articol fără să mă gândesc la îndemnul moldoveanului nostru, Vasile Alecsandri:

„Limba este tezaurul el mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită de a fi păstrat cu sfințenie de generațiile care-l primesc”.

Să fim mândri că suntem români!